Rosso-nerii, egali cu „Şepcile roşii”! Universitatea Cluj – CSM Reşiţa 1-1

Etapa a 20-a a Ligii secunde a mai pus un punct preţios în contul modest al reşiţenilor, care au făcut un meci destul de bun în fieful Universităţii Cluj. Pe Cluj Arena, Reşiţa a deschis scorul în minutul 20 prin Daniel Ene, care l-a învins pe goalkeeperul Dur-Bozoancă din a doua încercare: Vădrariu a centrat din corner, Ene a reluat puternic cu capul din 7 metri, iar portarul a respins în faţă, chiar la atacantul reşiţean, care a trimis cu piciorul din doi metri în plasa porţii clujene. Gazdele au avut o bară în minutul 30, iar rosso-nerii au replicat în minutul 34 cu cea mai frumoasă fază a primei reprize: şutul expediat de Danci din afara careului a fost respins în transversală de portarul clujean,  iar mingea a ajuns la Velici, care a trimis puţin pe lângă bara din dreapta goalkeeperului Universităţii. În prelungirile primului mitan, portarul reşiţean Horvath s-a remarcat cu o frumoasă paradă, la lovitura liberă executată de Gavra.  Universitatea Cluj a egalat în minutul 64, prin Dican, care a marcat din 6 metri, după un corner executat de pe stânga atacului clujean. Ultima parte a meciului a consemnat o dominare sterilă a gazdelor în faţa unei formaţii reşiţene care s-a apărat cu ambiţie şi a reuşit să scoată un punct meritat pe arena clujeană. Pentru reşiţeni, acesta este cel de-al doilea egal consecutiv în deplasare, după remiza de la Sportul Snagov. Cu 18 puncte în cont, elevii lui Dorinel Munteanu rămân pe poziţia a 17-a a clasamentului. Pe 7 decembrie, în ultimul meci oficial din acest an, CSM Reşiţa are meci greu acasă, contra ocupantei locului doi, CS Mioveni.

foto: facebook CSM Resita

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *