Rosso-nerii sunt în vacanță. Conducerea din Valea Domanului va stabili strategia pentru un retur în care promovarea nu mai e obiectivul Reșiței

Din această săptămână, fotbaliștii rosso-neri sunt în vacanța de iarnă, care se va încheia la mijlocul lunii ianuarie. Până atunci, oficialii clubului vor stabili nucleul de jucători pentru partea a doua a sezonului, care ar urma să fie dedicată reconstrucției.

De la revenirea lui Leo Doană pe banca tehnică a Reșiței, rosso-nerii au înregistrat cinci victorii și un rezultat de egalitate, bilanț care a urcat formația reșițeană de pe locul 11 până pe poziția a 7-a a clasamentului. Totuși, distanța până la locurile fruntașe e prea mare pentru a mai putea ataca promovarea, crede directorul Cristian Bobar, care rămâne consecvent pe ideea de reconstrucție anunțată la începutul noului său mandat în Valea Domanului.”Sunt realist când spun că suntem departe de ceea ce ne dorim noi, toți reșițenii. Cred eu că și anul acesta va fi un obiectiv ratat, și de aceea ne vom face o listă de jucători, vrem să ținem un nucleu de fotbaliști și o să mai aducem doi-trei jucători din zonă. S-a mai reziliat cu doi jucători, Taciuc și Izmană, împreună cu Leo am decis că este mai bine să meargă din iarnă pe drumul lor, mai ales că ei vin de departe, din Iași, iar noi, dacă nu avem obiectiv, nu putem să ne permitem, pe lîngă salarii, costuri foarte mari cu jucătorii. Îmi doresc ca, în câțiva ani, Reșița să redevină acea echipă muncitorească care să dea totul pe teren”, a spus Cristian Bobar, directorul CSM Școlar Reșița.

Pe termen lung, CSM Școlar Reșița vrea să promoveze jucători de perspectivă, pe cât posibil din zonă, sau chiar din pepiniera proprie. Deocamdată însă, suntem departe de acest deziderat. Reunirea lotului reșițean după vacanța de iarnă va avea loc probabil în data de 14 ianuarie, campionatul urmând să se reia la începutul lunii martie.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*