„Și politica se face pe interes”

„ProRomânia își propune în jur de 10 procente la alegerile europarlamentare din acest an, asta însemnând patru, cinci europarlamentari, dar foarte buni”, a afirmat astăzi la Reșița președintele ProRomânia, Victor Ponta. „Am început anul în Caraș Severin, nu întâmplător, ci asta se datorează faptului că în urmă cu o lună la ProRomânia veneau deputații Ion Mocioalcă și Ion Spânu. Împreună vom lupta împotriva teleormanizării Romîniei”, a mai spus astăzi Ponta. „Și politica se face pe interes”, a spus la rândul său secretarul general al ProRomânia, Ion Mocioalcă, în contextul în care acesta a precizat că de-a lungul timpului a atras în PSD foarte mulți primari care-și doreau anumite avantaje, mai ales pentru comunitățile lor. În acest moment Mocioalcă este conștient că nu pot veni la ProRomânia pentru că își vor pierde mandatele, dar știu că vor sprijini ProRomânia în acest an electoral, pentru că la rândul lor vor fi sprijiniți la alegerile locale din 2020. Victor Ponta a venit în Caraș Severin însoțit de Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu, foști miniștrii în cabinetul condus de el. Ieri, echipa ProRomânia a inaugurat sediile din Oțelu Roșu și Caransebeș, iar astăzi a avut o întâlnire cu simpatizanții partidului din județul Caraș Severin. Am văzut la acestă întâlnire foarte multe figuri cunoscute la nivelul județului, dar nu am văzut primari în funcție, doar câțiva șefi de deconcentrate.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*