Simulare de seism la Moldova Nouă! ISU Semenic și-a testat capacitatea de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin a desfășurat astăzi, începând cu ora 10.30, la Liceul Tehnologic Clisura Dunării din Moldova Nouă, un exercițiu de cooperare pe linia managementului unitar al unor situaţii de urgenţă generate de producerea unui seism. Scenariul a prevăzut un număr mare de victime, ceea ce a implicat activarea Planul roșu de intervenție la nivelul județului.

Pentru rezolvarea situațiilor tactice au cooperat mai multe instituții cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al Județului Caraș-Severin, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Moldova Nouă, Poliţia Locală Moldova Nouă, Unitatea de Primiri Urgenţe Reşiţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin, Societatea de Cruce Roşie – Filiala Caraş-Severin, Serviciul Salvamont – Salvaspeo Caraş-Severin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Caraş-Severin, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – SPF Moldova Nouă, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Caraş-Severin, Spitalul Orășenesc Moldova Nouă și operatori economici – furnizori de utilităţi, care și-au concentrat efectivele la locul evenimentului pentru căutarea persoanelor rănite sau în imposibilitatea de a se autoevacua din cauza prăbușirii unor elemente de construcție/mobilier, acordarea de prim ajutor calificat și asistență medicală, extragerea și evacuarea victimelor, precum și pentru transportul acestora la spital.

Acțiunea s-a încheiat după ora 12.00, toate cele 30 de victime prevăzute în scenariu fiind salvate. Exercițiul a urmărit antrenarea structurilor participante pentru gestionarea operativa, unitara și eficientă a situațiilor de urgenta produse de seism. A existat o colaborare foarte buna între forțele participante, iar dascălii și elevii din unitatea de învățământ au fost de asemenea foarte receptivi la aceasta activitate.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *