Spitalul din Oravița a început lupta împotriva COVID-19! Cât de pregătită e unitatea medicală?


La Spitalului Orășenesc Oravița au fost internați primii pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, asta după ce unitatea medicala a devenit spital suport Covid.
Din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus s-au aglomerat unitățile medicale care se ocupă cu gestionarea și tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Ca urmare a acestui fapt, Spitalul Orășenesc din Oravița s-au alăturat luptei împotriva noului coronavirus, intrând astfel, în linia întâi în lupta cu virusul SARS- cov-2 și deja a început, de miercuri, să primească primii pacienți cu Covid 19.
Începând încă din cursul zilei de ieri, când aveam 7 pacienți confimati cu Covid 19, am început activitatea în sectorul suport Covid al Spitalului. Încă de dimineață, am vorbit din nou cu Spitalul Județean Reșița, de unde vom mai primi încă 7 pacienți care vor fi transferați în orele următoare.
Personalul este pregătit, urmează să primim de la Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, materiale de protecție care le avem, doar că dânșii ne vor trimite o cantitate suficientă, pentru a acoperi o lună jumătate chiar și două pentru a avea personalul protejat.
Am stabilit și protocolul terapeutic, astfel vom trata doar formele ușoare și cel mult medii de boală, astfel că vom avea și tratamentul adecvat pentru patologia de Covid 19.
Deocamdată, resursele umane sunt suficiente, materiale de protecție avem, urmează astăzi să mai primim încă un lot de medicamente care să servească tratamentului specific pentru patologia de Covid 19 și să sperăm că ne vom descurca. Oricum avem o coordonare foarte bună, o colaborare excelentă cu Prefectura Județului Caraș-Severin și cu Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției și urmează să primim un aport din partea primăriei mai substanțial, pentru că deocamdată așteptăm mai mult ajutor din partea primăriei locale”,
a declarat managerul Spitalului Orăşenesc Oraviţa, Felician Fara.
Spitalul Orășenesc din Oravița s-a alăturat celorlalte două spitale din județ care tratează pacienții cu coronavirus Spitalul județean de Urgență Resita și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Spitalul Orașenesc Oravita a devenit spital suport covid 19 în urma semnării ordinului emis de Ministrul Nelu Tataru, care prevede actualizarea listei unităților medicale care vor trata pacienți cu Covid 19 sau care vor prelua pacienții testați pozitiv sau suspecți cu coronavirus.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *