Sport Star Anina, în topul mondial la karate!

La Belgrad s-au desfășurat întrecerile Cupei Mondiale WKC la karate, eveniment sportiv la care au luat parte peste 400 de sportivi din întreaga lume. Au intrat în competiție sportivi din: Anglia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scoția,Serbia, Slovenia, Republica Serbia, Macedonia, Italia,Ucraina, Rusia, Tadjikistan, Kazakstan, India, Slovacia și România. Delegația țării noastre a fost condusă de cărășeanul Marian Meșinschi, cel care a fost și arbitru în cadrul competiției din Serbia. Între cei 21 de reprezentanți ai României s-au aflat și trei sportivi de la Clubul Sport Star Anina. Radu Bizău a obținut un rezultat foarte bun, clasându-se pe locul II la kumite, categoria de vârstă 16-17 ani. Tot de la Anina au concurat sportivele Denisa și Natalia Lucasciuc, care nu au prins de această dată podiumul de premiere.


„Am participat la o competiție de un nivel ridicat. Am luptat cu cei mai buni sportivi și mă bucur pentru medalia obținută de Radu Bizău. Deplasarea a fost efectuată cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin”, a afirmat antrenorul sportivilor din Anina, Marian Meșinschi.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *