Spune NU violenței domestice!

Potrivit Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, violenţa în familie reprezintă “orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”. Atunci când victima se confruntă cu o situație de violență în familie, pentru înlăturarea stării de pericol, aceasta se poate adresa serviciului de urgență 112, unității de poliție pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/reședința prin depunerea plângerii penale împotriva agresorului, unității de primiri urgențe sau serviciului de medicină legală în cazul în care victima a suferit leziuni fizice sau traume psihice, furnizorilor de servicii sociale, call center-ului 0800 500 333 cu program continuu, 24h/24h, 7 zile din 7, linie telefonică gratuită destinată victimelor violenței în familie.

Post Author: Andreea Ilie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *