Tragedie în pădure! Bărbat ucis chiar de copacul pe care îl tăia

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a decedat în urma unui accident suferit într-o pădure din zona Zăgujeni.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat că 3 bărbați, angajați la o societate comercială, desfășurau activități de exploatare forestieră în pădurea din apropierea localității. În timpul activităților, unul dintre cei 3 bărbați, a fost lovit în zona capului de o bucată desprinsă dintr-un arbore tăiat chiar de acesta.
Decesul a fost constatat de echipajul Serviciului de Ambulanță sosit la fața locului, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și se continuă cercetările.

Post Author: Andreea Ilie

Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *