Pe DN 68, în localitatea Iaz, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Conform poliției:” Un bărbat de 47 de ani, din Iaz care conducea un autoturism din direcția Oțelu Roșu către Caransebeș ar fi efectuat manevra de depășire pe un sector de drum unde acționa indicatorul „depășirea interzisă”, acsta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, care efectua manevra de schimbare a direcției de mers spre stânga. Din accident a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane din a doua mașină, doi adulți și un copil de 8 ani, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” Polițiștii atenționează că pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, conducătorii auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autovehiculul care îl precedă, să nu efectueze depășiri neregulamentare sau riscante şi să folosească luminile de întâlnire şi pe cele de ceaţă din dotarea autovehiculelor.
Alte articole din aceeași categorie
27IAN.
Medicii de la Reșița primesc a doua doză de vaccin anticovid
Încă un pas spre imunizarea totală. O parte din angajații Spitalului Județean de Urgență din Reșița au primit cea de-a doua...
27IAN.
Intensificări ale vântului, viscol și vizibilitate redusă!
Intensificări ale vântului, viscol și vizibilitate redusă, de aceste fenomene vom avea parte în următoarea...
26IAN.
[VIDEO] Copac, căzut pe carosabil. Șoferii au curățat singuri drumul!
Circulația a fost blocată pe DN58 Reșița - Caransebeș în zona km 8. Din cauza vântului, un copac de pe marginea drumului, s-a...
25IAN.
Cod galben de vânt!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat o avertizare de cod galben de vânt ce vizează și județul...
25IAN.
Se oprește apa la Reșița
Locuitorii de pe strada Cloșca din Reșița nu vor avea apă curentă până la ora 15.00. Sistarea furnizării apei potabile este...