Un pas mare spre o Reșiță verde

Primăria Reșița a achiziționat 60 de biciclete care sunt puse la dispoziția reșițenilor și turiștilor pentru a fi folosite pentru transportul în oraș. Municipalitatea a făcut patru stații în oraș, două în cartierul Govândari, la Intim și Victoria și două în centrul civic, una la primăria și alta la sala polivalentă. Noul sistem de folosire a bicletelor este un sistem „inteligent” de deplasare în orașe aglomerate care permite cetățenilor și vizitatorilor să folosească biciclete fără ca aceștia să le dețină. Pin acest sistem, primaria pune la dispoziție cetățenilor bicicletele pentru deplasare și relaxare. Acest sistem vine ca un sprijin pentru deplasare la Reșița, în condițile în care investițiile la infastructura rutieră vor îngreuna modul de deplasare în următaoarea perioadă. Închirierea bicicletelor se face în sistem bike-sharing. Sistemul nu este o noutate pentru Romania, dar posibilitatea de închirierea a bicicletelor de la Reșița aduce un sistem inovativ. Este vorba de sistemul Smart Bike System – Resita Bike Sharing.Modul de operare este foarte simplu și se realizează de pe telefonul mobil, bicicletele conectâdu-se la acest aparat și putând fi folosite printr-o aplicație și un cont care se instalează imediat.  Tot ce trebuie să facă utilizatorul este să instaleze aplicația și să se asigure că are baterie la telefonul mobil. Folosirea bicicletelor este gratuită. Stațiile de andocare complicate și costisitoare sunt practic inexistente, bicicletele sunt poziționate în rasteluri obișnuite, locurile de drop-off fiind setate virtual și pot să fie modifcate după cum dorește administratorul în funcție de traficul intens care diferă în perioadele anului. Bicicletele sunt dotate cu blocator electronic și sunt dotate cu Bluetooth powered și GPS.În acest fel, Reşiţa s-a alăturat altor oraşe din România, ce folosesc bicicleta ca o alternativă ecologică de transport în comun pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, cerință a Proiectul „Eficienţă energetică – Premisele unui mediu mai curat în zona transfrontalieră România-Serbia”. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *