USR cere egalitate de șanse pentru toți copiii

USR Caraș-Severin cere egalitate de șanse pentru toți copiii. Într-un comunicat de presă, USR atrage atenția asupra faptului că elevii din 77 de localități cărășene au rămas fără corn și lapte.

Dragoș Curelea, președintele USR Caransebeș, precizează: “Și eu am doi copii la școala generală, așa am observat că nu se mai distribuie laptele și cornul. În anii trecuți se dădea lapte uht, ambalat corespunzător, care putea fi băut sau pus într-un pahar de plastic, acoperit cu o folie de aluminiu, perimat în 90% din cazuri. De fiecare dată, străduța din jurul școlii era plină de cutii de lapte sparte, aruncate prin colțuri, deoarece, pentru unii copii, laptele și cornul nu înseamna nimic. Dar, de fiecare dată, erau și câțiva copilași care își strângeau la piept gustarea primită. Pentru ei, cornul acela amărât și laptele, uneori stricat, fac diferența dintre a se culca flamânzi sau cu ceva în burtă.”

Realitatea în cifre este una dramatică, spun membrii USR. În comunicat se mai precizează că:

– 225.000 de copii din România merg la culcare flămânzi
– 23.728 de elevi din Caraș-Severin nu mai primesc gustarea la școală
– un sfert din populația județului Caraș-Severin se află la limita sărăciei

„Ținând cont că situația din județul Caraș-Severin este una gravă, autoritățile competente au o obligație: să se asigure că fiecare copil beneficiază de programul guvernamental Laptele și cornul”, se arată în finalul comunicatului de presă.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*