Vechi de aproape două secole casele din Zona Rânduri din Reșița își pierd încetul cu încetul poveștiile și farmecul de altădată

Vechi de aproape două secole casele din Zona Rânduri din Reșița își pierd încetul cu încetul poveștiile și farmecul de altădată. Gusturile noilor proprietari și materiale de construcție au modificat substanțial casele din fosta colonia muncitorească formată în special din cehi, slovaci și germani.

La mijlocul secolului al XIX-lea pe Dealul Mare și Dealul Ceretului din Reșița erau construite o serie de case pentru muncitorii colonizați din Boemia, Moravia sau din statele germane, dovadă a expansiunii activității industriale din Reșița. Ansamblul de case de pe Rândurile I, II, III și IV, după cum sunt cunoscute astăzi, erau dovada unei arhitecturi muncitorești specifice, iar după 1990 au fost trecute în lista monumentelor istorice cu grad de protecție. În zonă încă se mai află persoane care știu istoria locului.

Deși locuiesc de peste 40 de ani în zonă oamenii nici nu știu că micile lor case sunt monumente istorice.

Direcția de Cultură din Caraș-Severin propune declasificarea acestor ansambluri deoarece în ultimii 20 de ani noii propritari au modificat vechile case muncitorești și unele nu mai păstrează nimic din vechea arhitectură. De asemenea acest lucru ar face mai ușoară vânzarea și cumpărarea lor.
Noul Cod fiscal prevede ca proprietarii de monumente istorice pot beneficia de scutirea sau reducerea impozitului/ taxei pe cladiri, insa lasa aceasta posibilitate la decizia Consiliului local.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Cristian Bistriceanu

2 thoughts on “Vechi de aproape două secole casele din Zona Rânduri din Reșița își pierd încetul cu încetul poveștiile și farmecul de altădată

  • Avatar

    Danut

    (07/26/2019 - 08:37)

    nu sunt de acord cu cheltuiala inutila pe tranvae,cind toate strazile si ulitele din Resita sunt un dezastru.

  • Avatar

    Claudiu

    (07/27/2019 - 18:44)

    In 2019, departamentul de intretinere a patrimoniului local nu este in stare sa repare o gura de colectare ape pluviale situata in zona Randul 2 astfel, la o ploaie mai serioasa, Barzava se muta pe Randul 1. Despre ce monumente vorbim atunci? Inaintasii nostrii nu au avut astfel de probleme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *