Voința Lupac pregătește returul. Victorie categorică în amicalul cu Magica

Lotul echipei de fotbal Voința Lupac a revenit în weekend din stagiul de pregătire centralizată desfășurat în stațiunea Secu, acolo unde croații și-au încărcat bateriile pentru partea a doua a campionatului Ligii a IV-a Caraș-Severin. Aflată anul acesta în luptă directă cu Progresul Ezeriș, campioana en-titre a susținut sâmbătă și un meci de verificare, pe teren propriu, contra formației Magica din Caransebeș. Elevii lui Boșco Vișatovici au demonstrat un apetit ofensiv deosebit, reușind să se impună cu un categoric 8-0. „Pregătirea de iarnă a început pe data de 5 februarie. Am avut o săptămână și jumătate de antrenamente de acomodare la efort, după care am jucat un amical cu formația din Buziaș. Apoi am urcat la Secu, unde am făcut o pregătire centralizată. Au plecat în cantonament 19 fotbaliști și, din păcate, pe Cristian Popa nu ne putem baza în acest moment, el fiind accidentat. La capitolul plecări l-aș putea menționa pe Sorin Străin, care s-a transferat la Progresul Ezeriș. Ne-am întărit în această pauză competițională cu Robert Covăsală, Ovidiu Bălan și Flavius Lucaci, un junior de la CSM Reșița. Aceștia au fost în cantonament cu noi, unde toți băieții au răspuns foarte bine la pregătire și am fost foarte mulțumit de ei. Ne-am dorit să facem o pregătire foarte bună pentru a putea începe returul campionatului cu o victorie. Prima etapă din retur va începe pe 7 martie, dar noi vom sta. Primul meci oficial din 2020 pentru noi va fi acasă, cu echipa din Bozovici. Obiectivul nostru, al formației Voința Lupac, este clasarea pe unul dintre primele trei locuri. Deocamdată nu suntem interesați de adversarul pe care am putea să-l întâlnim la barajul pentru promovarea în Liga 3. Să ajugem noi pe primul loc, iar apoi ne vom face calcule și vom începe să studiem adversarul din Arad. Sperăm ca prin jocurile noastre să atragem spectatorii la stadion. Cantonamentul l-am încheiat cu un joc amical cu Magica Caransebeș. Consider că am făcut un meci bun, chiar dacă în prima repriză am jucat un pic mai slab. Se vede că venim dintr-un cantonament unde am lucrat mult fizic. Repriza a doua a fost mult mai bună și după acest amical sunt mulțumit de marea majoritate a fotbaliștilor. Încercăm de la meci la meci să creștem în valoare. Nu pot scoate în evidență vreun jucător, în momentul de față toți sunt la același nivel. Vom mai disputa un amical, pe data de 25 februarie, cu juniorii republicani de la CSM Reșița”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.

Post Author: Valerius Hora

Valerius Hora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *