Vot împotrivă pentru ordonanța anticipatelor

Senatorii PSD au propus astăzi, în Comisia Juridică de la Senat, respingerea ordonanței de urgență adoptată de Guvernul Orban, care reglementează alegerile anticipate. Cu 8 voturi „pentru” și 3 „împotrivă” (de la PNL și USR) a fost adoptat raportul de respingere a ordonanței. Amendamentul de respingere a aparținut UDMR și a fost votat de PSD și ALDE. De precizat este că PSD, UDMR, ALDE și PMP nu sunt de acord cu prevederea care permite alegătorilor aflați în tranzit să voteze în localitatea în care se află și nu în cea de care aparțin așa cum prevede legea în prezent. De altfel, PSD, UDMR și ALDE au făcut presiuni asupra Avocatului Poporului să conteste OUG la Curtea Constituțională. Reprezentantul Guvernului și președintele AEP au declarat în cadrul Comisiei Juridice că susțin ordonanța privind organizarea alegerilor anticipate. În replică, președintele Comisiei Juridice, pesedistul Șerban Nicolae, a cerut nota de fundamentare a ordonaței. Raportul adoptat de Comisia Juridică va intra în dezbaterea plenului Senatului. După adoptare, proiectul de lege va merge la Camera Deputaților, care este și forul decizional în acest caz.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *