
Odată cu încălzirea vremii, numărul incendiilor de vegetație uscată este în creștere.
Pompierii au intervenit, în doar 24 de ore, pentru stingerea a 15 incendii de vegetație uscată, izbucnite în Ciudanovița, Forotic, Bozovici, Reșița, Caransebeș, Păltiniș, Bucoșnița, Slatina Timiș, Ezeriș, Carașova, Glimboca și Buchin.
În urma acestora au fost afectate aproape 100 de hectare de teren.
Principala cauză de producere a acestor incendii o reprezintă folosirea focului deschis pentru curățarea terenurilor de vegetația uscată. Pe lângă faptul că este ilegală, această practică este extrem de periculoasă și poate pune în pericol locuințe, păduri, terenuri agricole și chiar vieți omenești. În cazul arderilor necontrolate, flăcările se pot extinde rapid pe suprafețe întinse, iar echipajele de intervenție depun eforturi considerabile pentru limitarea și lichidarea incendiilor.
Folosirea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt sau de uscăciune avansată este interzisă. De asemenea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurând supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activităţii.
Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
Anul trecut, în România, au fost înregistrate aproape 18.000 de incendii de vegetație, care au afectat mii de hectare de teren, mediul și siguranța comunităților.
