Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, bănuit că, în cursul lunii iulie, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o locuință din Reșița, în timp ce proprietarul se afla la muncă în străinătate. La întoarcere, proprietarul a observat că din locuință îi lipseau o sumă de bani, bijuterii și alte bunuri, sesizând poliția.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat și reținut pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, de la care au recuperat o parte din bunuri, respectiv un cuptor pe lemne.
În cursul zilei de astăzi bărbatul va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru dispunerea de măsuri legale, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au transmis polițiștii cărășeni.
Alte articole din aceeași categorie
Cum trecem de perioada caniculară?
Conform datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în perioada următoare se estimează înregistrarea unor temperaturi...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că în această săptămână în județ, sunt disponibile peste 200 de noi locuri de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că angajatorii au pus la dispoziție...
Noi controale ale polițiștilor cărășeni pentru siguranța rutieră pe drumurile publice din județ – din categoria ROADPOL -Alcool și droguri
Până duminică, 22 iunie, polițiștii rutieri cărășeni desfășoară acțiunea coordonată la nivel național,...
Un bărbat de 68 de ani din Reșița, dat dispărut de soția sa!
Politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui bărbat...
Apă oprită la Caransebeș până la ora 15.00
La solicitarea Erbașu Edil Construct SA, în vederea executării cuplării rețelei nou executate pe str. G. Tătărescu și în...