Blocul din Mociur pregătit să își primească noii locatari

Blocul din Mociur a fost recepționat în luna decembrie a anului trecut și își așteaptă noii locatari. Primăria va reloca peste 180 de familii în noile spații locative. De asemenea se lucrează intens și la blocurile din Stavila.
În urma implementării proiectului, blocul a fost reabilitat și modernizat integral, fiind realizate 49 de locuințe sociale (10 apartamente cu 3 camere, 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu o cameră), aduse la standarde decente de locuire, cu acces la utilități și condiții moderne de trai. Valoarea totală a proiectului este de 12, 7 milioane de lei, cu TVA inclus,
„În Mociur se cunosc deja familiile care urmează să preia aceste apartamente. Vorbim de circa 180 de persoane beneficiare, sper că nu greșesc, care urmează să se mute în curând în blocul din Mociur”, a precizat viceprimarul Reșiței, Daniel Călin
De asemenea, sucrează intens și la blocurile din Stavila. „În blocurile din Stavila s-au finalizat în acest moment branșamentele pentru gaz și curent, cu contor separat pentru fiecare apartament, s-a făcut apartamentarea, a avut loc și recepția. Urmează ca și aici, 44 de familii să beneficieze, în curând, de apartamentele din cele două blocuri”, a mai precizat Daniel Călin.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *