
A fost declanșat planul roșu la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, după ce un incendiu s-a produs într-un spațiu în care urma să fie amplasat un aparat RMN. Se pare ca incendiul s-a declanjat de la un scurt circuit electric.
Pacienții secțiilor chirurgie și ginecologie ale Spitalului Județean de Urgență din Reșița au fost evacuați în acestă după amiază după ce un incendiu s-a declanșat la parterul unității medicale. Se pare că incendiul a pornit de la un scurt circuit electric într-un spațiu in care urma sa fie amplasat un aparat RMN.
Holurile spitalului s-au umplut de fum iar, pompierii au intervenit pentru lichidarea incendiului.
„Astăzi, în jurul orei 15:30, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat un incendiu produs la Spitalul Județean din Reșița, în zona salonului în timp ce se efectuau lucrări pentru montarea noului aparat RMN, ca urmare a unui scurtcircuit electric salonul fiind puternic inundat cu fum.
La fața locului au acționat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, cu: 2 autospeciale de stingere și o autospecială de comandă încadrate cu 10 militari.
Pentru protecția și siguranța pacienților, s-au efectuat măsuri de evacuare astfel: etajul 1 sectia chirurgie: au fost mutați 22 de pacienți la secția ORLca urmare a inundării cu fum, etajul 2 de la maternitate: mutate în alte saloane; 7 paciente de la maternitate au fost relocate la secția de ginecologie. La celelalte etaje superioare nu s-a impus evacuarea pacienților, făcându-se doar aerisirea și ventilarea acestora” au transmis pompierii cărășeni..
Pentru evacuarea fumului a fost trimis un ventilator de mare capacitate. Din primele informații nu au existat victine si nici pagube materiale majore.
