
Un imobil a fost cuprins astăzi de flăcări, în localitatea Fizeș, comuna Berzovia.
De această dată holul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, o terasă în suprafață de aproximativ 25 mp și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 16 mp au fost afectate de incendiu, deasemenea un copil a suferit arsuri la nivelul feței.
Conform ISU Semenic totul s-a întâmplat astfel:
” Astăzi, în cursul după-amiezii, prin apel la numărul unic de urgență 112, am fost anunțați despre producerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Fizeș, comuna Berzovia.
La locul intervenției au fost mobilizate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere, încadrate cu 13 militari, precum și cu o autospecială SMURD.
În urma incendiului au ars materialele combustibile din două camere și din holul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. De asemenea, a ars în totalitate o terasă în suprafață de aproximativ 25 mp, iar acoperișul a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 16 mp.
Un minor a fost evaluat medical la fața locului de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean, acesta prezentând arsuri minore la nivelul feței. Părinții au refuzat transportul acestuia la spital. Incendiul a fost lichidat de către forțele de intervenție.”
SURSA FOTO/VIDEO ISU Semenic
