
Polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că pe raza localității Topleț, un pieton a fi fost lovit de tren.
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin-Postul de Poliție Transporturi Feroviare Băile Herculane au stabilit că: „în timp ce un bărbat în vârstă de 65 ani din Topleț ar fi traversat, calea ferată, prin loc nepermis, ar fi fost lovit de trenul aflat în mișcare.Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ”, au transmis polițiștii cărășeni
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
