Peste 781 de absolvenți de clasa a XII-a au obținut note peste 6 la sesiunea de vară a Bacalaureatului. Rata de promovare este de 66,47 în Banatul de munte.
1255 de absolvenți de liceu s-au încris în acest an pentru a susține examenul maturității. Dintre aceștia 80 nu s-a prezentat la cel puțin o probă a examenului și 6 au fost eliminați. 388 de elevi nu obținut nici măcar media 5, iar 59 au reușit să obțină medii peste 5 dar sub 6. 781 de candidați au obținut medii peste pragul notei 6. Anul acesta, în Banatul de munte nu s-a nici o medie de 10.
În sesiunea de bacalaureat din acest an, candidații pot solicita consultarea lucrărilor după afișarea primelor rezultate. Contestațiile se pot depune fizic, la centrele de examen, sau online, prin intermediul platformelor puse la dispoziție de inspectoratele școlare județene. Pe 20 iunie, după afișarea rezultatelor inițiale, elevii pot vizualiza lucrările în intervalul 14:00 – 18:00, iar tot în aceeași zi, după vizualizare, pot depune contestații. Contestațiile mai pot fi depuse și în zilele de luni, 23 iunie, și marți, 24 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate luni, 30 iunie.