Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița și SVSU Biniș au acționat pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Biniș. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta cu flacără violentă la acoperiș și în interiorul acesteia. Misiunea a durat aproximativ două ore, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la celelalte încăperi ale locuinței, precum și la casele învecinate. Flăcările au distrus acoperișul pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jar sau scântei de la coșul de fum deteriorat și ne curățat de funingine. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
De asemenea, pompierii militari din cadrul Secției Moldova Nouă au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Coronini din cauza unui coș de fum necurățat de funingine. Incendiul a fost stins la scurt timp după sosirea echipajelor de interventie, înainte ca acesta să se extindă la acoperiș.
Alte articole din aceeași categorie
Se oprește apa la Caransebeș! Consumatorii dintr-o zonă din Caransebeș rămân fără apă la robinete!
În vederea eliminării unei avarii apărute la rețeaua de apă, în Caransebeș. se va opri furnizarea apei potabile...
Sprinterul de mare performanță al Reșiței, Cristian Roiban a bifat calificarea la Campionatul European de la Maribor!
Cristian Roiban, sprinterul de top al Reșiței a reușit să se califice la Campionatul European de la Maribor, Slovenia! Așadar...
Un bărbat de 68 de ani din Reșița, dat dispărut de soția sa!
Politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui bărbat...
Accident grav la Reșița: 2 persoane au ajuns la spital
Un grav accident de circulație a avut loc în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean din Reșița între o mașină și...
Societatea TUR Reșița pune la dispoziție pentru cei care doresc să meargă la relaxare la Șură, în mijlocul naturii, transport direct către acea zonă!
Societatea de Transport Urban Reșița (TUR) introduce, și în acest sezon estival, curse regulate către zona de agrement de la...