
În timpul executării unei misiuni specifice a ordinii și siguranței publice, jandarmii au observat două persoane care, la vederea echipajului, au manifestat un comportament suspect.
Jandarmii au procedat la legitimarea celor două persoane, iar în urma efectuării unui control corporal preventiv au fost identificate pastile susceptibile a avea efecte psihotrope.
Totodată, asupra acestora au fost descoperite și anumite accesorii susceptibile a fi utilizate pentru consumul de substanțe interzise. În interiorul unui recipient a fost observată prezența unor urme de materie vegetală.
Jandarmii au întocmit actele procedurale necesare, iar bunurile identificate au fost predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
