„Pe cărări de colinde” ajunge la Moldova Nouă!

Spectacolul „Pe cărări de colinde” ajunge și la Moldova Nouă!
Apropierea sărbătorilor de iarnă, mai cu seamă sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, reprezintă un prilej binecuvântat de oprire din ritmul cotidian și de deschidere a sufletului către lumină, liniște și pace. În acest duh al bucuriei și al comuniunii, comunitatea din Moldova Nouă este invitată să ia parte la un eveniment deosebit, dedicat colindului și tradițiilor creștine autentice.
Marți, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură Moldova Nouă, va avea loc spectacolul „Pe cărări de colinde”, un adevărat regal de colinde și cântări tradiționale specifice perioadei premergătoare marelui praznic al Nașterii Domnului.
Pe scenă vor urca: Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, Corul preoților din cadrul Protopopiatului Moldova Nouă, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă.
Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în parteneriat cu ATOR Banatul de Munte, Asociația Ethos Sens, Grupul Psaltic „Ethos” și Casa de Cultură Moldova Nouă.
Spectacolul „Pe cărări de colinde” se anunță a fi o seară de aleasă trăire sufletească, în care colindele vor îmbrăca sărbătorile în lumină și emoție aducând împreună credința, tradiția și bucuria Nașterii Domnului.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *