Prins
Un bărbat, de 29 de ani, din Caransebeș care avea pe numele său emis un mandat european de arestare, a fost prins de polițiștii. Acesta a încercat să fugă, fapt pentru care polițiștii au folosit armamentul din dotare.
„Bărbatul a fost identificat în interiorul unui autoturism staționat, a fost legitimat și, în momentele în care polițiștii făceau verificări, a încercat să se sustragă, fugind. Polițiștii l-au somat verbal, ulterior au efectuat foc de avertisment în plan vertical și au plecat în urmărirea acestuia. Întâmplător, în zonă, se afla și un alt polițist, în timpul liber, care, sesizând focurile de pistol și bărbatul alergând, l-a prins și imobilizat. Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul poliției, constatând-se că pe numele său era emis un mandat european de arestare”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Caraș-Severin.
În continuare, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, conform procedurilor.
Alte articole din aceeași categorie
Fermierii sunt așteptați până pe 13 iunie să depună Cererea de plată!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Caraș-Severin, reamintește că vineri, 13 iunie,...
Absolvenții instituțiilor de învățământ promoția 2025 se pot înregistra în termen de 60 de zile de la absolvire, în evidențele AJOFM, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin așteaptă absolvenții instituțiilor de învățământ...
Accident cu urmări grave la Berzovia (VIDEO)
O fetiță de 8 ani a fost transportată în această după amiază cu elicopterul SMURD la spital, după ce un șofer a acroșat-o în...
În cursul lunii mai, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au derulat acțiuni de control la firmele din județ. Inspectorii au constatat abateri pentru care au aplicat amenzi de peste 87.000 de lei
Pe parcursul lunii mai , inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au derulat noi...
Beneficiarii de prestații sociale din județul Caraș-Severin, vor avea banii în conturi, mâine! Sumele aferente lunii mai 2025, sunt în valoare de peste 10 milioane de lei
„În atenția beneficiarilor nostri: Sumele aferente lunii MAI 2025, reprezentând: Drepturi acordate unui număr de 17.489 persoane cu...