Siguranță sporită în școlile din Reșița

Polițiștii și jandarmii au desfășurat o amplă acțiune în unitățile de învățământ din Reșița, având ca principal obiectiv creșterea gradului de siguranță în incinta și în zona adiacentă școlilor, precum și asigurarea unui climat optim în mediul educațional.

Activitățile s-au desfășurat la Colegiul Național „Traian Lalescu” și structurile arondate, Colegiul Economic al Banatului Montan și structurile arondate, precum și la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, atât în incinta unităților de învățământ, cât și în zonele adiacente acestora.

Au fost desfășurate 16 activități de informare și prevenire, la care au participat peste 400 de beneficiari, precum și o întrunire a grupului de acțiune din cadrul Colegiului Național „Traian Lalescu”.

Temele abordate au vizat prevenirea violenței în mediul școlar, riscurile asociate traficului și consumului de droguri, precum și prevenirea delincvenței juvenile.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru fluidizarea traficului rutier în zonele din apropierea unităților de învățământ. În acest context, au fost verificate 50 de autovehicule, iar aproape 20 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate la regimul circulației rutiere, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, de aproape 2.000 lei.
Pe linie de ordine publică, au fost legitimate aproape 40 de persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale.
Totodată, au fost verificate 5 unități comerciale aflate în proximitatea unităților de învățământ, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind aparatele de marcat electronice fiscale. Reprezentanții operatorilor economici au fost instruiți cu privire la respectarea legislației în domeniul prevenirii și combaterii efectelor consumului produselor din tutun, precum și a normelor de conviețuire socială.
Patrulele mixte, inclusiv echipa canină, au monitorizat perimetrul unităților de învățământ în scopul prevenirii situațiilor de risc și al identificării elevilor care absentează nemotivat.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare la unitățile de învățământ din județul Caraș-Severin, pentru creșterea siguranței elevilor și a personalului didactic.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *