Polițiștii rutieri și polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, au desfășurat, timp de o săptămână, acțiunea Alcohol & Drugs, pentru combaterea consumului de alcool sau alte substanțe la volan și prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul acțiunii, polițiștii au fost prezenți pe drumurile publice din județ cu aparatele alcooltest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă autovehicule sub influența alcoolului sau a substanţelor interzise.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au controlat aproape 2.000 de autovehicule și au legitimat tot peste 2.000 de persoane.
Totodată, polițiștii au efectuat peste 1.500 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest.
De asemenea, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, peste 25 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule conform legii.
Mai grav este că polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pe DN 6, pe raza localității Constantin Daicoviciu, un autoturism condus de o femeie din Timișoara, care, în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că avea o alcoolemie de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acum, femeia este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.