Și-a aruncat gunoiul unde nu trebuie și a fost amendat

Primăria Moldova Nouă este hotărâtă să nu mai tolereze lipsa bunului-simt! În ciuda faptului că Primăria orașului, împreună cu instituțiile abilitate, au desfășurat nenumărate campanii de conștientizare privind modul de gestionare și predare a deșeurilor, unii cetățeni par să nu-și dorească să trăiască într-un mediu curat și preferă să arunce deșeurile la voia întâmplării. Asta […]

A dat foc vegetației și a plecat! Ulterior, a fost amendat

Un tânăr din Constantin Daicoviciu, care a dat foc vegetației, cu intenția de a curăța terenul, a fost amendat de polițiști cu suma de 7.500 lei. Acesta a aprins focul cu o brichetă, după care a plecat, lăsând zona nesupravegheată. Reamintim că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege, iar cei care nu respectă această […]

Amendă și dosar penal! Vindea la piaţă câini prea mici

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu că o tânără în vârstă de 24 de ani, din Reșița, a comercializat într-o piață din oraș, 4 căței cu vârsta mai mică de 8 săptămâni. La domiciliul acesteia, polițiștii au găsit alți 3 câini adulți și 2 pui pentru care nu avea carnete de […]

A aruncat gunoiul unde nu trebuie și a fost amendat cu 6.000 lei

În urma unei sesizări făcute în spațiul public, angajații poliției locale, pe baza înregistrărilor video, au identificat o persoană care a abandonat deșeuri pe domeniul public, din autoturism, pe strada Calărașilor din Reșița. Aceasta a fost sancționatǎ cu suma de 6.000 lei și, de asemenea, a fost obligatǎ să salubrizeze zona, în conformitate cu prevederile […]

Și-a abandonat cățelul în timp ce-l plimba

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin au fost sesizați că un bărbat a abandonat un câine pe o stradă din Reșița. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana respectivă, un tânăr de 23 de ani, din Reșița, își plimba câinele pe o stradă din municipiu, iar la un moment dat i-a scos lesa […]

[VIDEO] Un cățel a fost adoptat după ce a fost aruncat și abandonat de proprietar

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu că în data de 03 ianuarie 2025 un câine a fost aruncat dintr-un autoturism și abandonat pe raza localității Iardașița, în apropiere de Băile Herculane. În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat autoturismul în cauză, precum și pe cel care a abandonat cațelul, […]

Amendați pentru că au făcut gălăgie la un magazin din Carașova

În data de 14 iulie 2024, în jurul orei 16.00, polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.500 de lei, pe numele a 3 bărbați din Carașova, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii nr. 61 din 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a […]

5 pui de pisică au fost abandonați la gunoi! Responsabilul a fost amendat cu 12.000 lei

Polițiștii de la Protecția Animalelor au fost sesizati că în localitatea Iardaștița din comuna Mehadia au fost găsiți 5 pui de pisică abandonați lângă un container de gunoi. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana care a abandonat animalele, fiind vorba despre un bărbat, de 67 de ani, din județul Mehedinți. Acesta a fost […]

Amendă uriașă primită de o femeie, după ce şi-a abandonat pisica rănită într-o pungă

O femeie care a abandonat o pisică a fost amendată cu 12.000 de lei. Mai exact, polițiștii de la Protecția Animalelor au fost sesizati despre faptul că o pisică rănită zăcea abandonată pe strada Libertății din Reșița, într-o pungă de plastic. Imediat, aceștia au început verificările și au identificat persoana care a abandonat animalul, fiind […]

onWeb by SiGNO serv