S-au aflat rezultatele la examenul de Titularizare! Un singur candidat a obținut nota 10

Primele rezultate de la examenul de Titularizare au fost publicate astăzi, la sediile inspectoratelor școlare și pe platforma dedicată concursului. În Caraș-Severin, un singur candidat a obținut nota 10, 100 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, 80 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, iar un număr de 76 de […]

Astăzi s-a dat startul înscrierilor la Bacalaureat, sesiunea de toamnă! De data aceasta, candidații vor începe cu probele scrise, iar mai apoi vor susține probele orale

Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat în prima sesiune sau cei care, din diferite motive, nu au putut susține examenul în iunie, au posibilitatea să-l susțină în sesiunea de toamnă. Înscrierile pentru a doua sesiune de Bac au început astăzi și durează până pe 25 iulie. Menționăm că se pot înscrie […]

Profesorii, în plin examen! Concursul național de ocupare a posturilor didactice și catedrelor a început acum

Astăzi are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice și catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, mai exact examenul de Titularizare. Proba a început la ora 9, iar durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore. Examenul se desfășoară în 3 centre de concurs, toate din Reșița, respectiv la […]

67,20% dintre absolvenții de liceu au promovat examenul de Bacalaureat! De asemenea, un singur elev a luat 10

Absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bacalaureat, au aflat astăzi rezultatele. În Caraș-Severin, rata de promovare înregistrată este de 67,20%, sub media pe țară. Asta deoarece, rata de promovare la nivel național este de 73,30%, fiind de asemenea cel mai ridicat nivel de promovare din ultimii 10 ani. Mai exact, dintr-un total de […]

Absolvenții de liceu au susținut a 3-a probă din cadrul examenului de Bacalaureat

Majoritatea absolveniților de liceu au scăpat astăzi de emoții după ce au susținut a 3-a probă din cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv proba la alegere a profilului și specializării. În Caraș-Severin, aproape 1.700 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul, din peste 126.000 de absolvenți de liceu înscriși la nivel național. Anul acesta au […]

Bacul continuă acum, la mate și istorie

Încă o zi de foc pentru absolvenții de liceu care susțin acum a doua probă din cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv proba la alegere a profilului, la matematică sau istorie. În Caraș-Severin, aproape 1.700 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul, din peste 126.000 de absolvenți de liceu înscriși la nivel național. Aceștia şi-au […]

Emoții mari pentru absolvenții de liceu! Examenul de Bacalaureat a început astăzi cu proba la Limba și Literatura Română

Absolvenții de liceu susțin astăzi prima probă din cadrul examenului de Bacalaureat, respectiv la Limba și Literatura Română. În Caraș-Severin, aproximativ 2.000 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul, din peste 126.000 de absolvenți de liceu înscriși la nivel național. Aceștia şi-au făcut apariţia în sălile de examen încă de la primele ore ale […]

Examenul de Evaluare Națională a continuat astăzi pentru absolvenții de a 8-a, cu proba la Matematică

Examenul de Evaluare Națională a continuat astăzi pentru absolvenții de a 8-a, cu proba la Matematică. Elevii şi-au făcut apariţia în sălile de examen încă de la primele ore ale dimineții. Timpul de redactare a subiectelor a fost de 120 de minute, calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Proba a […]

Elevii de gimnaziu, în plin examen de Evaluare Națională!

Emoții mari pentru cei aproape 2.000 de absolvenți de gimnaziu din Caraș-Severin care susțin astăzi prima probă din cadrul examenului de Evaluare Națională, respectiv la Limba și Literatura Română. Elevii şi-au făcut apariţia în sălile de examen încă de la primele ore ale dimineții. Proba a început acum, la ora 9:00, când aceștia au primit […]

onWeb by SiGNO serv