Elevii de gimnaziu se pot înscrie la concursul național „Eroul din clasă”

Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin informează că au mai rămas doar câteva zile până la înscrierea la Concursul național de creație „Eroul din clasă”, organizat în cadrul Proiectului național „Scoate violența școlară din anonimat!”, în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor. Elevii se pot înscrie până la data de 15 […]

Controale masive în Caraș-Severin

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a organizat acțiuni cu efective mărite în Reșița, Caransebeș, Băile Herculane și Moldova Nouă, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru creșterea siguranței rutiere și a ordinii publice. Aceștia au legitimat peste 320 de persoane și au verificat aproximativ 250 […]

Incident grav la Secu! Polițist agresat în timpul intervenției

Polițiștii din Reșița au fost sesizați prin apel la 112 de către o femeie din localitatea Secu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Reșița – Biroul de Ordine Publică. În timp ce polițiștii […]

DN6, unul dintre cele mai periculoase drumuri din țară, sub lupa poliției

Polițiștii au desfășurat acțiuni de tip „Releu”, pe DN6, pentru reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteza neadaptată la condițiile de drum, depășirile neregulamentare, neacordarea priorității de trecere, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În câteva ore, polițiștii au efectuat 14 testări cu aparatul etilotest, iar în […]

Fabrică ilegală de țigarete și tone de tutun, descoperite de polițiști și procurori

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiş, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional […]

Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale

Anual, la 4 martie, este marcată ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale, un flagel considerat cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului. Cele mai multe cazuri de exploatare sexuală sunt raportate în Europa de Est, Asia de Sud-Est şi unele state din America Latină. Traficul de fiinţe umane este o formă modernă […]

[VIDEO] Șoferițele, „amendate” cu mărțișoare

Zeci de șoferițe din Caraș-Severin au trecut prin emoții plăcute văzând că au fost oprite de polițiști, doar pentru a le oferi un mărțișor, o floare și o urare de bine. Polițiștii rutieri din Caraș-Severin au păstrat tradiția mărțișorului și au marcat sosirea primăverii prin oferirea de mărțișoare doamnelor și domnișoarelor participante la traficul rutier. […]

[VIDEO] Profesorul care a spulberat mașina fostei iubite, arestat preventiv

Profesorul de matematică din Bocșa care a intrat cu maşina pe contrasens și a lovit în plin autoturismul condus de fosta iubită, a fost reținut de polițiști. Reamintim că după tamponare, individul a fugit de la fața locului, însă oamenii legii l-au găsit repede. În fața polițiștilor, bărbatul a zis că a adormit la volan […]

[VIDEO] Avertisment MAI: Investiție falsă promovată printr-un site de știri clonat

Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unei tentative de fraudă în care este folosită o clonă a unui site cunoscut de știri, pentru a promova o investiție falsă. Acolo este prezentat un interviu fals cu unul dintre directorii unei bănci din România care le prezintă cetățenilor o oportunitate de a câștiga zeci sau sute de mii […]

onWeb by SiGNO serv