
Două persoane din Feneș au fost găsite astăzi moarte în casă. Este vorba de o femeie în vârstă de 91 de ani și un bărbat în vârstă de 69 de ani. Ambii au fost găsiți decedați, posibil ca urmare a unui incendiu izbucnit în interiorul locuinței.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș Severin a precizat:” Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că într-un imobil din localitatea Feneș au fost găsite două persoane decedate.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș, care, din primele verificări efectuate, au constatat că la adresa indicată se aflau o femeie în vârstă de 91 de ani și un bărbat în vârstă de 69 de ani, ambii decedați, posibil ca urmare a unui incendiu izbucnit în interiorul locuinței.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin, prezent de asemenea la fața locului, a declarat decesul celor două persoane. În cauză au fost demarate cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.”
