12 centre de vaccinare, dintr-un total de 15, din Caraș-Severin îi așteaptă, începând de astăzi, și pe copii care au împlinit 12 ani pentru a se imuniza împotriva virusului Sars-CoV-2. Aceștia se vor putea vaccina cu vaccinul Pfizer, fiind folosită aceeași schemă ca la adulți, adică rapelul se va efectua la 21 de zile.
Copiii și tinerii care nu a împlinit vârsta majoratului pot fi programați pentru administrarea serului Pfizer fie prin platforma de programare, fie se pot prezenta direct la centrele de vaccinare împreună cu unul dintre părinți sau tutorele legal.
Pentru vaccinarea copiilor, părinții vor completa atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat.
Alte articole din aceeași categorie
Pe 29 august creștinii prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, o sărbătoare de o însemnătate deosebită prin semnificațiile sale
În fiecare an, ultimul praznic al anului, Sfântul Ioan Botezătorul, este pe data de 29 august. Ziua în care a fost tăiat capul...
În primele 7 luni ale anului 2025, peste 1000 de persoane au reușit să își găsească un loc de muncă prin intermediul AJOFM
În primele 7 luni ale anului 2025, 1.076 persoane au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a...
3,48% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna iulie 2025
La sfârşitul lunii iulie 2025, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 3,48%, iar numărul total...
Rovinieta se scumpește de astăzi, 1 septembrie! Care sunt noile tarife pentru șoferi, privind taxa de drum?
Începând din 1 septembrie, tarifele rovinietei pentru autoturisme se vor modifica, majorările fiind cuprinse între 1...
Cetățenii din orașul de pe Valea Cernei se pregătesc de sărbătoare! Pe parcursul a trei zile, vor avea loc Zilele Băilor Herculane!
Băile Herculane este gata de sărbătoare! În perioada 5-7 septembrie, în Piața Hercules, se vor desfășura...