[VIDEO] Femeie accidentată în Cheile Gârliștei, salvată cu scripeți

Ieri, în jurul orei 15, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că o femeie, aflată într-o drumeție în Cheile Gârliștei, s-a accidentat la picior și nu mai putea să se deplaseze.

Femeia, însoțită de un bărbat, ambii din București, parcurgea un traseu turistic din Cheile Gârliștei, iar la aproximativ 3 kilometri de la punctul de intrare în chei, aceasta a alunecat, suferind o accidentare la nivelul membrului inferior.

Având în vedere terenul accidentat și imposibilitatea de a-și continua deplasarea, a fost solicitat ajutorul echipajelor specializate.

La fața locului s-au deplasat de urgență jandarmi din cadrul Detașamentului 1 Mobil, salvamontiștii și pompierii din cadrul Secției Oravița.

Intervenția a fost una dificilă, desfășurându-se pe un traseu greu accesibil și abrupt, care a impus o evaluare atentă a opțiunilor de extragere a victimei în condiții de maximă siguranță.

Dată fiind dificultatea reliefului și imposibilitatea de a evacua persoana accidentată pe traseul clasic, salvatorii au recurs la o tehnică specială de salvare. Aceștia au instalat un sistem de scripeți pentru a putea transporta targa în siguranță pe porțiunile impracticabile ale traseului.

Misiunea de salvare a durat aproximativ două ore, iar femeia a fost evacuată în siguranță și predată echipajului medical pentru transportul la spital.

Spiritul de echipă, pregătirea temeinică și empatia față de cei aflați în dificultate rămân valori esențiale în misiunile salvatorilor.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *