
Natura s-a dezlănțuit din nou, în Caraș-Severin.
După o zi caniculară, Administrația Națională de Meteorologie a emis ieri o avertizare de COD GALBEN de grindină de dimensiuni medii și mari, averse torențiale și frecvente descărcări electrice, iar vizate au fost mai multe localități, printre care și Reșița.
Vijelia a durat peste o oră!
Și cum o astfel de furtună nu pleacă fără să lase urme, pompierii militari cărășeni au acționat pentru a înlătura daunele cauzate.
La Oțelu Roșu spre exemplu, aceștia au intervenit pentru degajarea unui arbore căzut pe carosabil, iar la Reșița, mai multe strazi si bulevarde au fost inundate.
De asemenea, în timpul furtunii, 2 pescari au rămas blocați cu barca în vegetația acvatică, la aproximativ 50 de metri de mal, în zona insulei Ostrov. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă, cu o barcă și un echipaj SMURD, precum și o ambarcațiune a Poliției de Frontieră. În urma acțiunii comune, cei 2 bărbați au fost aduși în siguranță la mal, fără a necesita îngrijiri medicale.
