
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Reșița, împreună cu reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Caraș-Severin, au desfășurat o activitate cu caracter preventiv în rândul cursanților școlilor de conducere auto care urmau să susțină proba practică pentru obținerea permisului de conducere.
În cadrul acțiunii, tinerii au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, iar polițiștii le-au explicat consecințele grave, legale și sociale, ale conducerii unui autovehicul sub influența acestor substanțe.
Scopul activității este unul educativ și preventiv, pentru a încuraja viitorii conducători auto să adopte o atitudine responsabilă în trafic și să conștientizeze importanța respectării regulilor rutiere.
