10 ianuarie- Ziua economisirii energiei

Celebrată la nivel mondial la 10 ianuarie, Ziua economisirii energiei (National Cut Your Energy Costs Day) evidenţiază necesitatea utilizării eficiente a resurselor şi economisirea de curent electric.

„Alianţa canadiană pentru eficienţă energetică, Canadian Energy Efficiency Alliance (CEEA), a implementat pentru prima dată această zi – National Cut Your Energy Costs Day – la data de 10 ianuarie. Totuşi, istoria şi anul introducerii acestei zile nu sunt cunoscute. Creatorul acestei celebrări poate fi chiar cetăţeanul îngrijorat de starea societăţii, care s-a gândit să încurajeze oamenii să înţeleagă importanţa economisirii energiei. Astfel, 10 ianuarie poate fi ziua în care familiile şi afacerile pot identifica metode de a reduce costurile şi de a îmbunătăţi eficienţa energetică.

Suntem foarte dependenţi de electricitate şi folosim multă energie pentru a ne menţine casele încălzite în timpul iernii şi răcoroase în timpul verii. Costurile de încălzire şi răcire se regăsesc pe facturile cu sumele cele mai mari pe care le plătim pe tot parcursul anului.

Relevanţa Zilei economisirii energiei electrice pentru societate, în general, este conferită de marcarea sa în numeroase ţări, unde mass-media aleg adesea această zi pentru a publica sfaturi de economisire a energiei pentru cititorii lor. Există multe decizii simple şi cu costuri reduse sau fără costuri care pot fi luate pentru a reduce costurile cu energia. Cu cât folosim mai puţină energie, cu atât este mai bine şi pentru mediu.

Iată doar câteva idei publicate de Edison Electric Institute: izolaţi şi etanşaţi toate uşile şi ferestrele de intrare pentru a limita pierderile care ar putea reprezenta 15 până la 30% din necesarul de energie de încălzire şi răcire; setaţi termostatul cât de jos vă permite confortul – fiecare grad peste 20 de grade Celsius poate adăuga 3% la cantitatea de energie necesară pentru a vă încălzi casa; dacă cumpăraţi o plită nouă, alegeţi una electrică – potrivit Departamentului de Energie din SUA, plitele obişnuite cu gaz au o eficienţă de doar 15,6%, în timp ce plitele electrice sunt eficiente în proporţie de aproximativ 74%; opriţi monitorul dacă nu veţi folosi computerul personal mai mult de 20 de minute, iar dacă nu veţi folosi computerul mai mult de două ore, opriţi monitorul şi procesorul – este nevoie de mult mai multă energie pentru a vă menţine computerul în funcţiune decât pentru a-l porni; asiguraţi-vă că înlocuiţi sau curăţaţi filtrele de aer pentru sistemele de încălzire şi răcire cel puţin o dată pe lună sau cât de des este recomandat de producător – filtrele înfundate conduc la o eficienţă energetică mai scăzută.

Economisirea energiei este esenţială în lupta cu schimbările climatice şi pentru a reduce dependenţa energetică a UE, notează site-ul Parlamentului European. Îmbunătăţirea eficienţei energetice ar putea reduce nu doar emisiile de CO2, ci şi factura anuală a UE pentru importurile de energie. Noile obiective adoptate de Parlament în iulie 2023 stabilesc o reducere colectivă a consumului de energie de cel puţin 11,7% la nivelul UE până în 2030 (comparativ cu proiecţiile Scenariului de referinţă 2020). Ţările UE trebuie să economisească în medie 1,5% pe an. Economiile de energie vor trebui să înceapă cu 1,3% pe an până la sfârşitul anului 2025, ajungând progresiv la 1,9% până la sfârşitul anului 2030. Pentru atingerea acestor obiective, măsuri la nivel local, regional şi naţional vor acoperi diferite sectoare: administraţie publică, construcţii, companii, centre de date. Eurodeputaţii au insistat asupra unor obiective specifice şi realizabile: sectorul public trebuie să-şi reducă consumul final de energie cu 1,9% pe an; ţările UE trebuie să asigure renovarea în fiecare an a cel puţin 3% din clădirile publice pentru a fi transformate în clădiri cu emisii zero sau cu consum de energie aproape de zero; vor exista noi standarde pentru sisteme de încălzire de cartier eficiente.

Clădirile din UE sunt responsabile de 40% din consumul de energie şi de 36% din emisiile de gaze cu efect de seră. Încălzirea şi răcirea clădirilor şi a apei calde menajere reprezintă 80% din consumul de energie casnic.

În martie 2023, Parlamentul a aprobat planurile pentru un sector al construcţiilor neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Regulile de îmbunătăţire a performanţei clădirilor includ măsuri care să contribuie la reducerea facturilor la energie şi a sărăciei energetice. Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând cu 2028. Pentru clădirile noi ocupate, operate sau deţinute de autorităţile publice, termenul limită este 2026. Eficientizarea energetică a clădirilor din UE şi reducerea dependenţei de combustibilii fosili prin investiţii în renovare va permite reducerea consumului de energie al clădirilor şi a emisiilor din sector până în 2030. Iniţiativa valului de renovări propusă de Comisie în 2020 urmăreşte să dubleze renovările energetice ale clădirilor până în 2030, să promoveze renovările în peste 35 de milioane de clădiri şi să creeze până la 160.000 de locuri de muncă în sectorul construcţiilor.”, transmite AGERPRES.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *