14 decese și peste 70 de infectări în acest weekend

În Caraș-Severin, în acest sfârșit de săptămână, s-au înregistrat alte 14 decese din cauza coronavirusului și alte 71 de noi infectări.

Astfel, bilanțul deceselor a ajuns la 412 și cel al infectărilor la 7.697.

Dintre persoanele infectate, peste 2.060 au fost vindecate.

În spitalele din județ se află internați la această oră 105 cărășeni infectați, dintre care 14 în stare mai gravă internați pe ATI, 9 la Reșița și 5 la Caransebeș.

De asemenea, în carantină se află acum peste 950 de persoane, iar în izolare aproape 440.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de 13.640.

De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, s-au primit aproape 9.400 doze si s-au administratpeste 8.260 doze vaccin împotriva coronavirusului.

În România, peste 5.800 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest weekend. S-au înregistrat 206 noi decese, iar în secțiile ATI se află peste 970 de pacienți.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 99.727.000 de cazuri confirmate și peste 2.137.000 de decese.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *