164 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend și au fost raportate 4 decese

 

164 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend și au fost raportate 4 decese.

Este vorba despre 3 femei, de 70, 77 și 78 de ani, din Reșița, Globu Craiovei și Carașova și despre un bărbat de 81 de ani din Sacu.

Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de peste 27.000, mai exact 27.553, iar cel al deceselor este de peste 1.200, mai exact 1.234.

În spitale, 132 de cărășeni se luptă cu boala, dintre care 15 în stare mai gravă pe ATI, 8 la Reșița și 7 la Caransebeș.

În ultimele 24 de ore au fost recoltate aproape 80 de teste și tot în ultima zi, peste 130 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Rata de infectare a mai scăzut puțin și este acum de 7,04 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Vâliug, cu 14,14 la mie, după care la Fârliug, cu 13,71 la mie și la Sichevița, cu 12,03 la mie.

În România, în acest weekend, au fost raportate peste 16.000 de infectări și peste 200 de decese.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 424.000.000 de cazuri confirmate și peste 5.800.000 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *