
Ziua Imnului Național al României, este sărbătorită și în acest an la Reșița printr-un ceremonial militar solemn, organizat de principalele instituții administrative și militare ale județului Caraș-Severin.
”Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în data de 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea. Versurile acestuia, conform informațiilor oficiale, au la bază poemul „Un răsunet” al poetului Andrei Mureșanu, publicat în timpul Revoluției de la 1848, iar muzica imnului se crede că ar aparține lui Anton Pann, deși melodia, care avea o largă circulație în epocă, ar putea avea de fapt un autor necunoscut.
Să-l purtăm în suflet cu demnitate și să-l cântăm, insuflându-le generațiilor ce vin, dragostea de neam și țară.
Instituţia Prefectului Judeţului Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reşiţa și Garnizoana Reşiţa organizează astăzi, 29 iulie, de la ora 11:00, în Parcul Tricolorului din oraș, manifestările dedicate acestui simbol al identității naționale.
Programul ceremonialului include:
-Întâmpinarea oficialităților,
-Scurte alocuțiuni susținute de reprezentanții autorităților,
-Intonarea Imnului Național al României,
-Defilarea Gărzii de Onoare.
La eveniment sunt așteptați să participe și reprezentanți ai autorităților publice locale, membri ai partidelor politice, ai asociațiilor, ligilor și fundațiilor locale, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere, precum și elevi, studenți și reprezentanți ai mass-media.
La mulți ani Imnului României! La mulți ani, România!
