3 școli cărășene se află în scenariul roșu de funcționare!

3 unități de învățământ au trecut pe scenariul roșu de funcționare, adică cu participarea zilnică a tuturor elevilor în sistem online.

Este vorba despre Școala Primară Secășeni, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 din Caransebeș și Liceul de Arte „Sabin Păuța” din Reșița.

Asta după ce acolo au fost confirmate mai multe cazuri de infectări cu COVID-19.

De asemenea, tot mai multe clase și grupe din Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, Bocșa, Oravița, Grădinari, Constantin Daicoviciu și Sacu se află în sistem online.

Inspectoratul Scolar Județean şi Directia de Sănătate Publică țin o legătură permanentă cu fiecare unitate de învăţământ din judeţ, pentru a se asigura că se respectă absolut toate masurile necesare pentru prevenirea apariţiei unor focare de infecţie cu COVID-19 ca urmare a desfăşurării activităţilor didactice.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *