34 de ani de la reînființarea PNL

„Astăzi aniversăm 34 de ani de la reînființarea PNL, prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București, din 15 ianuarie 1990. La scurt timp după căderea regimului comunist, mai mulți vechi liberali au format un grup de inițiativă care a readus partidul pe scena politicii românești. Din acest grup făceau parte personalități care, după instaurarea regimului impus de Moscova, și-au continuat activitatea în exil sau au fost întemnițați pentru opiniile lor democratice.
Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din Uniunea Europeană. Înființat în 1875 prin unirea cluburilor liberale care activau încă din perioada pașoptistă, a jucat un rol esențial în multiple momente ale istoriei naționale, precum independența din 1877, Marea Unire din 1918, dezvoltarea economică din anii ’30 ai secolului trecut. Toate acestea s-au petrecut în timpul mandatelor de prim-ministru ale unor liberali.
Astăzi, PNL continuă tradiția democratică al cărei fir a fost reluat în 15 ianuarie 1990. Protejăm drepturile civile și libertățile individuale ale cetățenilor, susținem statul de drept, sprijinim mediul de afaceri și promovăm creșterea capitalului românesc.”, președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ionel Ciucă.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *