39 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi, iar alți 4 au decedat


39 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultima zi, iar alți 4 au decedat.

Este vorba despre 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 69 și 82 de ani, din Berzovia, Armeniș și Reșița.

Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de 18.609, iar cel al deceselor este de 1.099.

În spitale, 125 de cărășeni se luptă cu boala, dintre care 17 în stare mai gravă pe ATI, 10 la Reșița și 7 la Caransebeș.

În carantină se află acum aproape 900 de persoane, iar în izolare peste 500.

În ultimele 24 de ore au fost recoltate 65 de teste și tot în ultima zi, aproape 300 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Rata de infectare a scăzut, de la 2,30 la mie cât era ieri, la 2,13 la mie cât este astăzi.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Mehadica, cu 9,09 la mie, după care la Naidăș, cu 8,80 la mie, la Lăpușnicel, cu 5,94 la mie și la Bolvașnița, cu 5,28 la mie.

În România, în ultima zi au fost raportate aproape 2.000 de infectări și 160 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *