5 cadre didactice din Caransebeș au participat la un curs de formare în Italia

5 cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr.4 Caransebeș au participat la cursul de formare “Intercultural Education” , furnizorul de formare fiind Pixel și s-a desfășurat în Florența (Italia).

Proiectul ”Incluziune și diversitate la nivel European”, realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenția Națională pentru Programe în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Acțiunea Cheie 1 – Proiecte de mobilitate în domeniul educației școlare, număr de referinţă 2019-1-RO01-KA101-061810 corespunde obiectivelor acțiunii cheie Proiecte de mobilitate și se încadrează în axa de prioritate orizontală (incluziune socială) și prioritate specifică domeniului Educație școlară-creșterea accesului la educație și îngrijire de înaltă calitate a copiilor preșcolari.

Mobilitatea se adresează personalului grădiniței, ca grup țintă relevant, vizând consolidarea competențelor profesionale , îmbunătățirea abilităților de a răspunde nevoilor preșcolarilor și de a face față diversității acestora. Din echipa de implementare a proiectului fac parte: directorul instituției,Codruța Peia, Anișoara Drăghin, coordinator proiect, Silvia Caraibot, metodist ISJ ,responsabil cu diseminarea, Florina Chiriac și Neluța Dragomir.

Cursul a avut următorul impact asupra celor cinci participanți din instituția noastră:
– dezvoltarea competenţei interculturale
– dezvoltarea abilităților interculturale în sala de clasă prin metodologii active și experiențiale
– dezvoltarea de noi practici educaționale pentru a prelua noua provocare a școlilor multiculturale
– abilități sporite de cunoaștere și înțelegere a tuturor elevilor
– capacitatea de a compara, de a reflecta și de a pune în discuție ceea ce este considerat de la sine înțeles
– capacitatea de a determina obiectivele și dispozitivele educaționale cele mai potrivite pentru a răspunde nevoilor specifice ale unui public multicultural la școală.

La finalizarea cursului, participanții au primit Certificate de Mobilitate Europass care atestă calitatea implicării lor în propria formare.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *