A fugit de polițiști… ca-n filme

Azi-noapte, la ora 23.45, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au oprit pentru control, pe DN6, la intersecția cu DJ 608A, un autoturism înmatriculat în județul Dolj, condus în direcția Caransebeș de un tânăr. La solicitarea documentelor tânărul le-a spus polițiștilor că nu are actele la el.

Polițiștii au procedat la verificarea în aplicația eDAC, a datelor indicate verbal de bărbatul depistat, constatându-se că fizionomia din aplicație nu corespundea cu cea a conducătorului auto.

Ulterior șoferul a demarat în viteză în direcția Caransebeș, iar polițiștii au pornit imediat în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Bărbatul a fost somat să oprească autoturismul, fără a se conforma, polițiștii executând un foc de avertisment în plan vertical.

Autoturismul a continuat deplasarea până la ieșirea din comuna Buchin, unde a fost montat dispozitivul de oprire forțată de tip Spike din dotare, autoturismul oprindu-se înainte să treacă peste dispozitiv.

În mașină au fost identificate 3 persoane cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, din județul Dolj și s-a stabilit că bărbatul aflat la volan se prezentase inițial cu un alt nume și figura având dreptul de a conduce suspendat.

Acesta a fost testat cu aparatele din dotare rezultând suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit în acest caz pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *