A început Evaluarea Națioanlă pentru elevii de a 8-a


În Caraș-Severin, 1.652 de elevi de a 8-a au susținut astăzi prima probă a examenului de Evaluare Națională, la Limba și Literatura Română, în timp ce 105 elevi au absentat.

Elevii şi-au făcut apariţia în cele 43 de centre de examen organizate pe raza județului încă de la primele ore ale dimineții.

Proba a început la ora 9:00, când aceștia au primit subiectele și au avut la dispozitie 2 ore pentru rezolvare.

Următoarea probă va avea loc miercuri, 25 iunie, la matematică, iar vineri, 27 iunie va avea loc proba la Limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale.

Pe 3 iulie, până la ora 12:00, se vor afișa rezultatele inițiale, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se vor face în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00.

De asemenea, elevii vor putea vizualiza lucrările și depune contestații și vineri, 4 iulie, precum și sâmbătă, 5 iulie 2025, conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației.

Contestațiile vor fi soluționate în perioada 6 – 9 iulie, iar rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi afișate joi, 10 iulie.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *