
Traficul pe DN6 a fost blocat complet, miercuri dimineață, în urma unui grav accident rutier produs în afara localității Jupa, la kilometrul 461+200.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un TIR condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care se deplasa dinspre Caransebeș către Lugoj, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule, condus de un cetățean uzbec.

Impactul a fost devastator.
Șoferul român a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la fața locului. În celălalt autocamion, conducătorul auto și un pasager au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Din cauza accidentului, circulația rutieră pe DN6 a fost blocată pe ambele sensuri, autoritățile estimând reluarea traficului după finalizarea cercetărilor și a operațiunilor de degajare a carosabilului. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în zonă.

