Acțiunea SEATBELT, în plină desfășurare


Poliţiştii rutieri din Caraș-Severin desfăşoară în această perioadă, respectiv până pe data de 17 martie, acțiunea SEATBELT, conform calendarului de Operațiuni al Organizaţiei Europene a Poliţiilor Rutiere – ROADPOL.

Acţiunea are drept scop conştientizarea conducătorilor auto şi a ocupanţilor autovehiculelor cu privire la importanţa folosirii centurii de siguranţă şi/sau a altor dispozitive de retenţie omologate.

„Seatbelt” se înscrie în Calendarul de Operațiuni al Organizaţiei Poliţiilor Europene pentru anul 2024 şi se desfăşoară simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Astfel, într-o singură zi, polițiștii cărășeni au aplicat aproape 100 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranță, a căștii de protecție omologate, precum și pentru utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.

„Mulţi oameni sunt astăzi în viaţă doar pentru că au fost protejaţi de centura de siguranţă în cazul unui accident de circulaţie;
Centurile de siguranţă nu previn accidentul de circulaţie, dar joacă un rol important în reducerea gravităţii rănilor produse ocupanţilor unui autovehicul implicat într-un eveniment rutier;
Centurile de siguranţă nu au fost proiectate pentru confort, ci pentru siguranţă
Deci, Centura de siguranță salvează vieți! La fel și scaunul auto pentru copii, dacă cei mici sunt asigurați corect în centuri!”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Conform unui studiu realizat la nivel european, lipsa centurii de siguranță este cea de-a doua cauză de deces în accidentele rutiere, după viteza excesivă.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *