„Acum ai șansa să devii unul dintre salvatori! Aplică pentru o carieră în domeniul militar!”

Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești a scos la concurs 300 de locuri, respectiv 275 de locuri la specialitatea subofiţer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri la specialitatea maistru militar auto.

Însă, pentru a putea candida, concurenţii trebuie să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi, să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00 și să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Cererile de înscriere se pot depune online, până la data de 05 mai, pe adresa de email resurseumane.cs@yahoo.com, iar informații suplimentare se pot obține la 0255/211.213, 0255/211.214, INTERIOR 27102, 27103, respectiv 0756.132.145 sau 0756.132.146.

Puteți opta și pentru cele 200 de locuri existente în cadrul academiilor sau școlilor militare ale Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații care pregătesc personal pentru Ministerul Afacerilor Interne.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *