Aproape o mie de amenzi în minivacanță

Poliţiştii cărășeni au acționat zilnic, în această perioadă, pentru ca cetățenii să petreacă în siguranță ultima minivacanța.

Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, polițiștii au desfășurat peste 70 de acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost aplicate aproape 1.000 de amenzi, de aproape 275.000 de lei.

În urma abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute aproape 40 de permise de conducere și au fost retrase peste 40 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au intervenit la 140 de sesizări, dintre care peste 100 primite prin 112.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, infracționalitatea sesizată a scăzut în Caraș-Severin, cu peste 28%, fiind  înregistrate 35 de infracțiuni, dintre acestea 14 infracțiuni contra persoanei, cu 12,5% mai puține și 7 infracțiuni contra patrimoniului, cu 50% mai puține.

La  regimul circulației rutiere au fost constatate 11 infracțiuni, cu 37,5% mai multe față de aceeași perioadă din 2022.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea încălcărilor normelor rutiere, polițiștii rutieri din Caraș-Severin au acționat cu toate mijloacele tehnice din dotare, fiind aplicate 264 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză și alte 123 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor privind circulația bicicletelor și a pietonilor.

Dintre cele 36 de permise de conducere reținute, 9 au fost reținute pentru depășirea regimului legal de viteză, 11 pentru depășire neregulamentară, 5 pentru neacordarea priorității de trecere, alte 9 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, iar 3 pentru alte abateri.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *