
Arsenium colaborează pentru prima oară cu Paula Hriscu pentru „Lumea Asta”, o piesă cu un mesaj sensibil și actual. Cu muzica și versurile compuse de Arsenium și producția realizată de Gabriel Huiban și Virgil Pavlovici, „Lumea Asta” vorbește despre sentimentele ce ne înconjoară, dar și despre durerile ce ne împiedică să mai lăsăm iubirea în viața noastră.
„În sfârșit se lansează videoclipul piesei „Lumea Asta”. Este piesa mea preferată, piesă de suflet, piesa care mă reprezintă. Sper să ajungă la inimile oamenilor. Mă bucur foarte mult că regizorul Roman Burlaca a putut transmite prin clip exact emoțiile pe care le transmite și melodia. Iar Paula este fenomenală ca artist, mă bucur foarte multe că e cu mine în proiectul acesta. Lumea vedea doar partea frumoasă a vieții artiștilor în majoritatea cazurilor, pentru că noi nu transmitem chiar tot prin rețelele de socializare, iar doar prin muzică putem să ne împărtășim trăirile și emoțiile profunde ale vieții”, a declarat Arsenium.
Paul Hriscu a adăugat:
„Îi mulțumesc lui Arsenium pentru că a dorit să fac parte din proiectul său de suflet, am spus „DA” imediat ce am ascultat despre ce este vorba, și mă bucur tare să văd artiști care reacționează la ceea ce sufletul lor creează. Arsenium asta a făcut în acest proiect, iar timp de 3:12 eu trăiesc mesajul fiecărui cuvânt. Mă regăsesc foarte tare în acest proiect și sunt sigură că foarte multă lume simte și trăiește ascultând piesa „Lumea Asta”. Am lucrat foarte bine împreună, a existat o chimie frumoasă, iar atunci când faci ceva din suflet aici fiind vorba de muzică, nu are cum să nu iasă bine”.
